În R.D. Congo 25 de soldați au fost condamnați la moarte după ce aceștia au fost acuzați de dezertare în timpul luptelor purtate în ultimul timp împotriva rebelilor M23. Aceștia au fost supuși unui proces miercuri, în estul Republicii Democratice Congo.
25 de soldați condamnați la moarte în R.D. Congo
La procesul organizat foarte rapid în garnizoana militară din Butembo, în apropierea liniei de front au participat 31 de inculpați, dintre care 27 de soldați, dar și patru dintre soții. Conform AFP, unul dintre avocații apărării, Jules Muvweko a dezvăluit ca au fost acuzați de „fugă din calea inamicului”, „risipirea muniției de război”, „încălcarea ordinelor” și „furt”.

Procesul s-a încheiat prin condamnarea la moarte a 25 de militari
La finalul procesului, 25 de militari au fost condamnaţi la pedeapsa capitală. Patru femei, dar și restul de acuzați au fost achitați din lipsă de probe.
Începând cu sfârșitul săptămânii trecute, rebelii M23 care sunt susținuți de Rwanda, au reușit să preia controlul asupra în mai multe zone de pe frontul de nord.
M23 este o mișcare rebelă dominată de tutsi congolezi care a reușit să cucerească zone mari din provincia Nord-Kivu cu sprijinul armatei rwandeze, asediind aproape în întregime Goma.
În timpul luptelor purtate în Congo împotriva rebelilor M23 a fost ucis și un tânăr mercenar român. Cosmin Petru Samolinschi și-a pierdut viața acum trei săptămâni în misiunea mercenarilor români venită în sprijinul guvernului congolez.
Trupul neînsuflețit al românului ucis în Congo nu a fost încă repatriat
Conform Gândul, familia tânărului ucis în Congo stabilise toate detaliile pentru înmormântare, ce trebuie să aibe loc pe 6 iulie, însă nevoită să anuleze tot. Din păcate, în ultimele momente, zborul cu care trebuia să ajungă în România cu trupul neînsuflețit al tânărului a fost anulat. Încă nu se știe când va fi disponibil următorul zbor, astfel pentru familia îndurerată tragedia continuă.
CITIȚI ȘI: Michelle Obama l-ar învinge pe Donald Trump la Casa Albă (sursadeinformatii.ro)

